Audi A5 by B&B

Autor: Cosmin Iordache 09 iun. 2008 Tuning auto

Audi A5 by B&BTunerul german B&B nu s-a pierdut în detalii atunci când a demarat personalizarea coupeului Audi A5 şi a început corect de la motor, lăsându-i pe alţii să îşi bată capul cu excentrictăţi vizuale. Pentru a îşi dovedi iscusinţa mecanică, germanii au ales ca material de experimente cele două vârfuri de gamă, 3.0 TDI şi 4.2 FSi V8.

În cazul motorului diesel, puterea "stoarsă" în cele două stadii este de 300 CP respectiv 325 CP.  Iar pentru benzinarul V8, disponibil pe versiunea S5, puterea a fost urcată la 400 CP, de la 354 CP cât reprezintă standardul constructiv. Cu acest propulsor Audi S5 coboară sub 5 secunde la sprintul spre 100 km/h şi urcă la 283 km/h viteză maximă, neconstrâns de limitatorul electronic.

Modificările mecanice includ  folosirea unei suspensii sport, menite să coboare garda cu 40 mm şi a unor jante pe 20 inchi încălţate cu pneuri 255/30-20. Evacuarea dublă, în genul RS, reprezintă un alt ingredient folosit în procesul de tuning de către B&B.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide